Hackerul TinKode, acuzat de spargerea serverelor Armatei
SUA, NASA şi Pentagonului, a fost arestat de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti,
care a admis cererea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Hackerul ce a atacat
serverele Armatei Statelor Unite, ale NASA (National Aeronautics and Space
Administration) ÅŸi Pentagonului (sediul central al Departamentului Armatei) este
student la facultatea de Informatică din Timişoara.
Răzvan Manole
Cernăcianu are 20 de ani, el fiind identificat de autorităţile judiciare
americane, împreună cu cele române, ca hackerul TinKode.
"Procurorii
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism - Structura Centrală efectuează cercetări faţă de o persoană în vârstă
de 20 de ani, din municipiul Timişoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor
de acces fără drept la sisteme informatice, prin încălcarea măsurilor de
securitate şi în scopul obţinerii de date informatice, transfer neautorizat de
date dintr-un sistem informatic şi perturbarea gravă a funcţionării unui sistem
informatic", precizează DIICOT, într-un comunicat remis agenţiei
MEDIAFAX.
Potrivit DIICOT, tânărul ar fi lansat atacuri informatice şi ar
fi accesat fără drept mai multe servere aparţinând armatei Statelor Unite ale
Americii, în scopul obţinerii de date confidenţiale, pe care le-ar fi copiat şi
transferat în mod neautorizat în propriul sistem informatic.
Hackerul a
procedat la postarea şi divulgarea respectivelor date informatice către public
prin intermediul unui jurnal tip blog ÅŸi pe un site web.
"Prin acelaÅŸi
mod de operare, învinuitul a compromis şi server-ul web aparţinând National
Aeronautics and Space Administration (NASA). În sarcina învinuitului se mai
reţine că a accesat în mod neautorizat, lansând atacuri informatice asupra
sistemului informatic şi paginii de web aparţinând Guvernului SUA, respectiv
Departamentului de Apărare - Pentagon", spune sursa citată.
ÃŽn acest
scop, tânărul a conceput un program/aplicaţie informatică, pe care l-a şi oferit
spre comercializare pe blog-ul personal, unde a postat şi o înregistrare video
care a surprins atacurile informatice exercitate asupra site-ului oficial al
administraţiei americane.
"Prin activitatea infracţională, s-a produs
blocarea temporară a sistemelor informatice atacate, restricţionându-se astfel
accesul la acestea şi perturbându-se în mod grav buna lor funcţionare", arată
procurorii DIICOT, care subliniază că au colaborat în investigarea cazului cu
autorităţile judiciare americane - FBI şi cu reprezentanţii NASA.
(Mediafax)